Doliu na?ional pentru Adrian P?unescu?

Articol publicat in: Cultura, Politica


Privesc f?r? de ?int?-n sus.
E ceva mioritic în acest cer de munte, niciodat? a?a de albastru în noiembrie la Bucure?ti, f?când s? par? de gust fascist b??c?lia privind pre?ul unui sicriu supradimensionat sau obezitatea care l-ar fi doborât pe poet. Discre?ie. Demnitate consternant? în moarte. Sau incon?tien??: „Eu v? salut de-a dreptul cordial, de-a dreptul cardiac.” Da, impresionant? plecarea, parc? f?r? nici un regret, a lui Adrian P?unescu, desigur într-o Românie mai bun?.
Pare c? din peisaj a disp?rut un munte întreg.
E ca ?i cum ar fi preferat cu voio?ie dizlocarea de aici, un fel de voluntar exil, un refuz al inactivit??ii la care-l condamnau nu numai uzura în ur? dup? o via?? mistuitoare, ci ?i apropia?ii politici ?i puternicii zilei, din lips? de programe necesitând intelectuali, cu atât mai pu?in arti?ti.
?i-a anun?at din timp, ??r?ne?te, gravitatea finalului bolii (pu?ini l-au ?tiut suferind, pu?ini i-au descifrat zâmbetul) ?i rareori am asistat la o asemenea desfacere în p?r?ile alc?tuitoare a unui biet trup uman, parc? exploziv?.
Iar bizareria c? Adrian P?unescu piere la Floreasca, în populara Urgen??, deloc protejat de emisfera aurie azvârlit? copil?re?te peste cartier în Orbitor 3 de Mircea C?rt?rescu, este o surpriz?, o lovitur? de imagine, pentru c? al?i c?rturari e de presupus c? î?i vor aranja pe la Viena sau înc? ?i mai spre Vest vreun sfâr?it de fi?e.

Un gest superb al poetului este ?i, pe vecie, neîmpov?rarea anemiatului stat român de azi cu o pensie, ciuntit? sau nu, iar o larg difuzat? satir? anti-portocalie î?i vine s? crezi c? a fost dinadins devreme gândit? pentru a fi sigur? acoperirea de c?tre televiziunile antib?sesciene a celor dou?-trei zile ?i nop?i dintre deces ?i înhumare, cât Adrian P?unescu va fi omagiat numai de ai s?i: pesedi?ti, cenacli?ti, gazetari, cons?teni, fotbali?ti, câ?iva litera?i sau actori ?i, ceea ce pu?ini intelectuali de azi pot spera la moartea lor de mâine, o mul?ime de cet??eni simpli!
M? uime?te disciplina breslei scriitorice?ti, naivitatea ei. Prin boicotarea colabora?ionistului fericit, e l?sat s? ocupe întreg culoarul C. V. Tudor, a c?rui deosebire fa?? de defunct e colosal?. Adrian P?unescu are totu?i oper? liric? ?i oper? didactic?, i-a înv??at pe ni?te copii ?i chiar pe adul?i s? respecte Poezia ?i valorile na?ionale. Iar ca politician, a sus?inut principiul toleran?ei: e loc în Literatura Român? pentru to?i! N-a desfiin?at prin pamflet securistic pe nimeni. Poate ?i de aceea, a r?mas în sondaje cel mai apreciat scriitor român.

Mda, se vede limpede c? televiziunile nu pot invita al?i scriitori decât clien?ii obi?nui?i, s?-?i aminteasc? întâmpl?ri cu Adrian P?unescu. Iar în pres? ?i pe bloguri nu g?se?ti mai multe reac?ii, de unde oftatul c? ce greu este, în RO, s?-?i pl?te?ti viu fiind pe cineva s? scrie despre tine (orice, numai s? scrie), darmite mort!
Altminteri am în fa?? ?i îi privesc chiorâ? sumarul, “Poezia unei genera?ii” a profesorului Ion Pop, primul meu lepturariu, de prin 1973, asupra resurec?iei lirismului dup? asasinarea lui Nicolae Labi?. Plecarea lui Adrian P?unescu o percep ca o tragere a cortinei. E un sfâr?it de epoc?, chiar dac? poetele longevive r?mân pe scen? cu Ion Gheorghe ?i, sub titlul “Octombrie, noiembrie, decembrie”, Ana Blandiana a adunat cel mai dens volum de poezii de dragoste din lirica feminin? universal?.

Cum tot v?d la televiziuni documentarul “Te salut genera?ie în blugi”, semnat ?i de Sorin Ilie?iu, parc?-s transportat în timp, am ciudatul impuls de a c?uta pe Google Europa liber?, s? urm?resc negre?it Masa Rotund? de la „Realitatea Româneasc?”, prilejuit? doamnei Monica Lovinescu ?i invita?ilor s?i ( Virgil Ierunca , Mircea Iorgulescu, Gelu Ionescu) de moartea bardului ceau?ist Adrian P?unescu. S? m? dumiresc dac? a ap?rut o pauz? în lupta ideologic?, perfect fezabil? dup? ce anul revolu?ionar 1989 a permis intelectualilor deconstruc?ia tuturor valorilor na?ionale, ceea ce norodul percepe ca fiind un mod demolator tot atât de abject precât pupincurismul ceau?ist.

Aceasta este, în fond, marea contribu?ie p?unescian? la cultura român?, rodul cel mai pre?ios al dansului s?u de pachiderm pe sârm? sub totalitarism, a dovedit experimental, pavlovian sau didactic, c? Luminarea Poporului e un proiect fezabil, a confirmat f?r? putin?? de t?gad? c? gloata, mai ales cea tân?r?, poate recepta din plin Poezia, dac? îi este oferit? în modalit??i fericite: muzic?, eveniment, aglomera?ie, sentimentalism, ultrasentimente ?i ultrasentimentul ultrasentimentelor – Sim??mântul Na?ional!

Eu, mai degrab? atras de, s? zicem, Radu Lupu, Iosif Sava ?i George B?lan (Muzica ?i marile întreb?ri ale omului) n-am participat la nici unul din cele 1615 spectacole de-ale Cenaclului Flac?ra (17 septembrie 1973 – 15 iunie 1985), dispre?uind pe atunci o muzic? atât de simpl? ca folkul, iar partea de manipulare totalitar? bol?evic? socotind-o pe vecie impardonabil?. Am urm?rit câte ceva la televizor , la radio.
Am frecventat îns? Cenaclul Revistei Luceaf?rul, condus de poetul Adrian P?unescu, prin 1970-1971, cu un profesionalism impecabil, ucenicit probabil la Cenaclul Labi?, ?inut tot în Sala Oglinzilor înc? de prin 1963 de Eugen Barbu, alt? personalitate controversat?. Secven?a debutan?ilor era dedicat? unor nume care rareori n-au confirmat, iar secven?a consacra?ilor cuprindea momente de istorie major?, nu doar literar?: Marin Preda citind din “Marele Singuratic”, Ioan Alexandru din “Imnele Bucuriei”….
De aceea, primul meu gând e a sublinia contribu?ia lui Adrian P?unescu la promovarea poeziei genera?iei sale, a Poeziei în general.
S? ne amintim de s?rb?torirea la Polivalent? a lui Nichita St?nescu la 50 de ani, Cenaclul Flac?ra nefiind ore întregi numai cântec, ci ?i recitare.
Cine n-a vibrat ascultând “Mistre?ul cu col?i de argint” ?i, dimpotriv?, cât tineret manelist de azi a auzit de balada lui ?tefan Augustin Doina??
Risc ipoteza c?, f?r? Cenaclul Flac?ra, decesul institu?iei Poeziei contemporane, concret refuzul editorilor serio?i de a o mai tip?ri ?i al Cititorului de a o mai consuma, s-ar fi produs imediat dup? 1989, iar? nu abia în trena num?rului antieminescian 265 al Dilemei dlui Ple?u.

De fapt, s-a derulat, în favoarea disculp?rii colabora?ionistului P?unescu, de la 1989 încoace, o întreag? istorie intelectual? abject?, anost? pentru str?ini, de interes vital pentru români, va veni dinspre Atlantic vreun profesionist ca Zigu Ornea s? ne-o scrie, anexându-i ca Virgil Ierunca ?i vreo nou? Antologie a Ru?inii, una a postromânismului, a consider?rii Neamului Românesc deja o f?ptur? a neantului.
Ast?zi, presa interna?ional?, etalând iar??i nuan?e de vesel antiromânism, ignor? c? dup? împu?carea Ceau?e?tilor, într-o eroic? Revolu?ie, ?i scuiparea poetului Cur?ii lâng? un grilaj de ambasad?, s-au petrecut în literatura ?i cultura român?, sub soarele libert??ii, bizarerii d’ ale postromânismului percepute de norod ca imprescriptibil mai murdare decât pupincurismul, îndeosebi între 5 martie 1998, când a ap?rut num?rul antieminescian al Dilemei dlui Ple?u ?i 8 ianuarie 2003 când a publicat dl Nicolae Manolescu în România literar? manifestul capitulard Imposibila Lustra?ie.
Ceea ce legitimeaz?, relativizeaz? colabora?ionismul!
Iar întoarcerea din senin a maselor largi populare, sub pretextul crizei bugetare despre care nu ?tim dac? nu e doar un mecanism de pompaj, la tehnicile de supravie?uire în mizerie probate sub ceau?ism, blocheaz? orice finalizare a procesului comunismului ?i fac absolut indiferent? judecata asupra a ce-a f?cut sau n-a f?cut intelectualul nostru român înainte de 1989!

De luminosul 15 ianuarie 2008, dup? un 100%, celebra emisiune cu bile, atunci la Realitatea TV acum la B1 TV, mi-am notat sub puternica impresie a încle?t?rii antieminesciene, urm?rite cu sufletul la gur?, fiindc? se împlineau în martie 10 ani de la imprescriptibilul nr 265 Dilema din 1998 ?i m? a?teptam la demolarea de-a binelea a statuiei de la Ateneu, urm?toarele impresii:
– Va fi r?u pentru vânz?rile c?tre români ale domnului Mircea C?rt?rescu dac? va prinde la manipulatori strategia, practic de denigrare a Poetului Na?ional, propus? la Sut? la sut? de domnii Robert Turcescu ?i Costi Rogozanu, bazat? pe pamfletul-colaj postmodernist din Dilema 265, intitulat FAPTE, titlul unui nevinovat poem în care postmodernul Gary Snyder plânge de mila SUA.
Deocamdat?, tocmai hulitul Adrian P?unescu a reu?it s? ne readuc? aminte Doina, de 15 ianuarie, recitând-o integral în toat? frumuse?ea ei r?ze?easc?, interlocutorilor parc? pietrifica?i, spre marele necaz al prigonitorilor limbii române de peste Prut.

Da, în acea noapte, am uitat de pupincurismul ceau?ist, de PSM-ul lui Verde?, de proiectatul partid radical iliescian ?i mai ales de infamia tipic bol?evic-dejist? pre-ceau?ist? de a-l demasca pe Seniorul Corneliu Coposu c? ar fi fost turn?tor, luându-se ca argument declara?iile stoarse de Securitatea noastr?, cea mai bun? din lume, compus? numai din ?efi de promo?ie!
I-am îng?duit atunci lui Adrian P?unescu, în sufletul meu, iluzia unei insule, de îndat? ce a terminat recitarea din lirica eminescian?.
Obsedantul, isteric, goebbelsiano-maiakovskian urlet, repetat întocmai de copiii folki?ti, tr?iasc?-n s?n?tate cârmaciul ??rii noastre, memoria l-a înlocuit cre?tine?te cu scena fabuloas? a unui stadion fermecat de poet s? asculte Sonata Lunii în plin r?s?rit de lun?!

O noapte de insomnie totu?i r?u prevestitoare. Unde am ajuns!
Într-adev?r, la urm?torul 15 ianuarie, în 2009, noi românii l-am pierdut pe Grigore Vieru, iar în 24 iunie 2010, alertat asupra dispari?iei iminente a muntelui din peisaj, a trebuit s? protestez:
– Nu Adrian P?unescu e bolnavul!
Este înduio??tor ?i ?ine de buna cunoa?tere Negruzzi a fiziologiei provin?ialului curajul dovedit de, cum l-a catalogat un megaintelectual la o aniversare, “abominabilul sicofant ceau?ist Adrian P?unescu”, de a-?i turna publicului propria maladie grav?, avertizându-l c? se apropie finalul unei vie?i spectacol, adic? ni?te am?nunte scutind pe necititori de osteneala de a le mai afla.
Boala poetului Adrian P?unescu, purificat de toate p?catele ceau?iste cand i-a recitat Doina eminescian? lui Costi Rogozanu pe un prea mic ecran, const? în insuficien?a patriotismului clasei noastre politice ?i intelectuale. ?la da cancer!
România recent? n-a avut nevoie de poe?i ca Adrian P?unescu ?i Grigore Vieru.

?i totu?i, bate un vânt de libertate dinspre R?s?rit!
De la 7 aprilie 2009 încoace (de fapt de la cutremurul de con?tiin?? care a fost în?l?area lui Grigore Vieru la Eminescu), via?a spiritual? româneasc? pulseaza mai degrab? la Chi?in?u decât la Bucure?ti.
S? nu ne mir?m c? dup? ce ?i-a avertizat la 21 iunie contemporanii, c? se duce de la noi într-o Românie mai bun?, pe când bucure?tenii, fie ei ?i de-ai dlui Ponta, au cam dat din umeri, poetul Adrian P?unescu a primit în 30 august Ordinul Republicii – distinc?ia suprem? a Republicii Moldova, „în semn de profund? recuno?tin?? pentru contribu?ia remarcabil? adus? la dezvoltarea literaturii române, la promovarea valorilor na?ionale ?i a adev?rului istoric ?i la consolidarea con?tiin?ei ?i solidarit??ii na?ionale”. Totodat?, poetul Adrian P?unescu a devenit membru de onoare al Academiei de ?tiin?e din Moldova („prim-ministrul poeziei române!” l-a prezentat academicianul Mihai Cimpoi), da, aceea?i Academie care a cutezat s?-l omagieze la 4 octombrie, în sala cea azurie, e drept în lips?, ?i pe disidentul Paul Goma la împlinirea a 75 de ani, pe când scriitorimea din dreapta Prutului a t?cut mâlc, pentru a mia oar?, spre marea satisfac?ie a ucenicilor regretatului general Ple?i??.

Atari evolu?ii îndrept??esc aprecierea c? Cenaclul Flac?ra ar fi putut fascina ?i aduce pe stadion zeci de mii de tineri chiar dup? 1989, l?murindu-ne c? substratul aderen?ei de mas? nu era utecist sau ceau?ist, ci patriotic. Cu o singur? condi?ie: clasa politic? ?i intelectual? s? fi valorificat printr-o politic? de recuperare pa?nic? a Basarabiei EXCELENTA educa?ie patriotic? primit? parc? anticipând destr?marea URSS, de la o profesorime înc? nebatjocorit?, de acel irepetabil tineret care au f?cut ?i Revolu?ia, ?i Manifesta?ia din Pia?a Universit??ii.
Misterele Revolu?iei Române sunt nimic fa?? de enigma refuzului elitelor române?ti financiare, politice ?i intelectuale, de a urma exemplul aliatului german în reunificarea patriei, refuz care poate fi u?or interpretat de europeni ca dezinteres ?i pentru Transilvania!
Dispari?ia în plin? putere creatoare a poe?ilor Grigore Vieru ?i Adrian P?unescu, f?r? a apuca vremuri unioniste, în care ?i-ar fi putut etala adev?rata m?sur? a talentului de a însufle?i masele, pare a ?ine de însu?i Nenorocul românesc.

Dac? România nu a declarat doliu na?ional pentru Grigore Vieru, la 20 ianuarie 2009 , iar televiziunile au preferat a transmite instalarea pre?edintelui Obama la Casa Alb?, nu funeraliile de la Chi?in?u, nu v?d de ce s-ar face gestul suprem pentru Adrian P?unescu, într-o ?ar? tot mai mic?, a c?rei limb? vorbit? în anul 2222 pesemne nu va mai fi cea român? ?i în care clasa financiar?, politic? ?i intelectual? n-are nicidecum inten?ia ferm? de a visa la vreo oricât de îndep?rtat? Reîntregire a Neamului.
Dimpotriv?, viitorul e deja prezent ?i se cheam? postromânism, tot ce mai avem de f?cut pe aceast? galer? ecologic?, RO, înainte de a o p?r?si, fiind a reevalua cu grea?? trecutul, cam cum îi evalueaz? de?ertificarea acest postac cult la ?tirea din Adev?rul, “P?unescu, lipit de marii clasici”:
George 06.Nov.10-22:38hs
“trebuie sa recunosc ca nu mi-au placut niciodata poeziile d-lui Paunescu, individul mi-a creat mult prea multa greata ca sa ma prefac a fi un “arbiter elegantiarum”. Se pare ca de fapt a fost un geniu literar care apare meteoric o data la “n” sute de ani. Despre morti, numai de bine, cum se zice. Care bine ? “Cintarea Romaniei”? Sau poate marile capodopere literare de care eu inca nu am habar?? Ce ma infioara cel mai mult este gindul ca poate si Eminescu a fost tot un fel de Paunescu. Orice este posibil in aceasta gura de rai de pe malul Dimbovitei!”

Leave a Comment

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X